jurnal extim

''
simone weil: una din placerile cele mai savuroase ale iubirii omenesti: sa servesti fiinta iubita fara ca ea sa stie.

ca vrem sau nu si fara nicio interventie deliberata din partea noastra, viata este o succesiune de ''perioade''.


cand vorbim de ''suferinte in dragoste'', nu tinem seama decat de cel care iubeste fara sa fie iubit. dar cine sa exprime amaraciunea reciproca a celui care este iubit, caruia cineva e gata sa-i daruiasca totul, dar care nu are nimic de daruit in schimb, afara de o vaga mila? cine sa exprime mahnirea acestui imens esec, a acestei rusini, a acestei mizerii in fata bogatiei celuilalt?

'' jurnal extim, michel tournier

si chiar nu m-am gandit prea mult pana acum la aspectul asta. poate pentru ca nu m-am prea lasat sa fiu in pielea celui care este iubit si nu iubeste. eee...atasament rapid. oare cum te simti atunci cand stii ca celalalt e mult mai implicat decat tine, cand stii ca poate nu vei putea niciodata sa ii raspunzi la acelasi nivel? poate preferi sa pleci, sa dai celuilalt o sansa de a intalni ceva pe masura lui. sau stai, doar iti e bine, primesti atentie, caldura si o persoana aproape. si totusi, pe termen lung ce se va intampla? veti ajunge la acelasi nivel? veti merge spre altceva?

am fost obisnuita cu certitudini in dragoste. sa stiu, sa mi se spuna, sa simt. sa inteleg si sa fiu sigura pe relatie. si... e ciudat sa simti cat de aproape e, dar sa nu poata sa iti dea certitudinea. sa nu ti se spuna clar in fata: da, e alba. sau nu, e neagra. o simti, dar e oare de ajuns? renunta cel care da pentru ca nu primeste? cat de superficial, ca de vag si lasat in voia curentului.

chei

ce face o cheie? deschide! ce? acel ceva pt ce a fost destinata. ce mai face o cheie? inchide! ce? acelasi lucru. si o lasi sa intre, ii arati cat de frumos poti fi, apoi ii arati ca de fapt nu esti perfect, ca poti iubi si ca esti...ce esti? si ea ce face??? ia cat se poate si apoi inchide. da...si asa ramai. inchis. asteptand o alta cheie care stie sa te deschida intr-un alt fel. si toata povestea asta se repeta, circular si aiurea. se tot repeta pana te saturi. pana spui atat. rup yala. nu mai vreau pe nimeni, nu mai vreau niciun interes, nu mai vreau falsitate, nu mai vreau vesnic care moare, nu mai vreau drama. sa ma lasi pentru ca apoi sa faci pe martirul. la ce bun? aaa, da...sa te simti tu mai implinit. sa stii ca ai incercat...oooo si cat ai incercat...ooo daaa...incredibila incercare. nimeni nu ar fi putut sa o faca la nivelul tau. si...la ce bun? ce faci atunci cand vezi ca cheia pe care tu o aveai, care mergea struna acu incepe sa se blocheze, usa nu se mai deschide, poate mai si scartaie. te chinui in continuare, poate dai cu piciorul in ea...deschide-teee!!!! heeeey, nu ai auzit ce am spus??? usa proasta, tu esti de vina. uite, incerc. vezi, chiar si atunci cand nu mai esti buna eu tot incerc, vezi ce bun si iubitor sunt eu??? off cheie tampita. vreau inauntru. da, modalitatea perfecta...pentru a face praf totul. praf si pulbere. ciudat totusi ca inca ramai cu ideea ca ai incercat totul....da, cate nu ai mai incercat. cand tot ce ai facut tu a fost sa dai vina si sa fortezi. dar ce mai conteaza? doar nu era o alta varianta mai buna decat atat? una care sa nu iti fure timpul, una care sa te faca sa te simti bine, una care chiar sa functioneze. si unde se ajunge? la o yala blocata. de la prea multa vina, lacrimi, furie, iubire, schimbari. totul e in van. nimic nu mai conteaza. a trecut deja. dar inca mai poti face multe. poti inchide usa...iar apoi sa rupi cheia in usa. asa te asiguri ca nimeni nu va mai patrunde. ca vei fi ultimul...ooo da, orgoliu mangaiat.

vei fi fericit?

u know nothing

u know nothing. pentru ca initial nu am putut, acum nu mai vreau eu. nu te-ar ajuta la absolut nimic. toate sa invart, ametesc, ma pierd, ma regasesc. stop. e prea mult. tot ce poti face e sa pierzi. cu cat ajungi mai sus, cu atat cazi mai mult. cu cat cazi mai mult cu atat e mai greu sa te ridici. si pentru ce? totul e inevitabil. inca o data ignoranta e solutia optima.