the simple things

ce mishto e atunci cand cineva te lasa, chiar te invita in viata lui. ce mishto e sa ai ocazia, sa iti povesteasca partile pe care tu le-ai pierdut. si te pierzi incet prin perioada scolii generale, ajungi incet in liceu, treci apoi la facultate ca mai apoi sa reveniti in prezent. si vezi cum toate se leaga, cum alegerile pe care le-a facut l-au adus tot mai aproape de prezent. si mai vezi ce cotituri au putut sa apara... si atunci ar fi ajuns cu totul altundeva, cu totul alti oameni, tu nu ti-ai fi petrecut ziua in acea companie.

fiecare om cu care alegi sa intri in contact iti lasa ceva. daca ar fi ales altceva?

imi place sa vorbesc cu voi, pentru ca unul sunteti foarte scump la vorbe, tre' sa fac eforturi pentru a te porni, iar celalalt...pentru celalalt cuvintele sunt cam de prisos, avem alte modalitati pentru a comunica, dar ne descurcam.

si timpul trece atat de repede, 24 de ore pot parea de multe ori doar 4. la fel cum 2 ore pot parea 5. da, mishto.

dar acum, vinete.hmmmmmm....yammmmmy

O Intalnire Ciudata

am cautat la un moment dat o poezie care mi-a fost tare draga. si nu am reusit sa o gasesc pe net nicaieri. am cautat si am mai cautat degeaba. o postez eu, pentru toti cei care vor avea nevoie de ea. v-o daruiesc cu mare drag.





O Intalnire Ciudata
Alexandru Philippide



Intr-o lumina lanceda si alba
Campia s-asternea, oprita-n zare
De niste dealuri galbene de lut.
Pustii erau acele sterpe locuri,
Si drumul se pierdea prin ierburi mari,
Prin brusturi, cututa si ciumafaie.
Din loc in loc movile de moloz
Mai dovedeau c-aici odinioara
Fusese asezare omeneasca.
Dar cine stie ce prapad venise,
Ce molimi si cutremure cumplite
Si-acum urgia lor nu mai lasase
Decat doar buruieni otravicioase
Si otetari adunatori de muste.
Tot cautandu-mi printre ierburi drumul,
Grabit sa ies din acel trist tinut,
M-oprii ca sa ma uit o clipa-n zare
Doar voi putea vedea vreun pamantean
Sa-l rog sa-mi spun-o vorba de-ndrumare.
Zarii atunci iesind de dup-un damb,
Departe, un drumut. Venea spre mine
Mergand plecat, cu pas marunt si stramb.
Ce straniu soi de om mi se paru
Cand incepui sa-l deslusesc mai bine!
Era-mbracat intr-o hlamida alba ;
Descult, cu capul gol, plesuv la tample,
N-avea nici bat, nici sac, doar subtioara
Ceva, ca o cutie de vioara.
Dar ceea ce operea mai mult privirea
Erau, pe umeri, doua mari aripi
Care-atarnau, albastre si murdare.
Ce cautam aceste-aripi celeste
Pe umerii drumetului ciudat,
Nu pricepeam. Intreaga-nfatisare
Imi evoca poznasa aratare
A unui heruvim de bal mascat.



Multe-ntrebari mi se-mbulzeau in minte.
Sa fie vrun hagiu la locuri sfinte?
Vrun saltimbanc, ghidus de iarmaroc?
Ori poate-un lautar fara noroc?
Dar toate-aceste presupuneri rostul
Aripilor nu-l lamureau de loc.
O banuiala inca ramanea,
Dar ma feream eu singur sa mi-o spun,
Atat de nefiresc imi parea.



Mergand mereu cu ochii in pamant,
Drumetul meu nu ma vazuse inca.
Acum, ajuns la cativa pasi de mine,
Isi ridica privirile, si-atunci,
Infiorat ca de-o rusine mare,
Isi duse iute mainile la umeri
C-un gest de spaima si de aparare,
Scapandu-si jos cutia de vioara.
Si care-mi fu mirarea cand vazui
Ca-si rasuceste-aripile cu mana
Si le desprinde parca din suruburi,
Apoi, luand si deschizand cutia,
Le-ngramadeste repede-nauntru,
Zambindu-mi incurcat si umilit.
( Avea o fata spana si zbarcita,
O fata de copil imbatranit,
Cu ochi luciosi si reci de smalt albastru.)



Vanzand ca din pricina mea e toata
Aceasta transformare prea ciudata,
Cu-o mladiere cat mai cuvioasa
In glasu-mi, ii spusei ca o aripa
Nu mi se pare parte rusinoasa.
El ma privi nencrezator o clipa,
Apoi, ghicindu-mi gandurile-ascunse,
Domol si fara-nconjur imi raspunse:
“ Da, sunt asa cum nu-ti vine sa crezi,
Sunt inger…” Glasul lui, rostind acestea,
Scazu sfios, iar ochii lui albastri
Privira fara voie intr-o parte.
Eu ma grabii sa-i spun ca, dupa mine,
Sa fii un inger nu-i nicio rusine.
Si el vorbi in tihna mai departe:
“ Sunt grele vremuri astazi pentru ingeri!
Si totusi tagma noastra altadata
Era binevenita pe pamant.
Nadajduiam ca voi putea in voie
Sa-mi port aripile prin lumea voastra.
Dar oamenii de astazi nu mai cred
Decat in grelele aripi de fier
Pe care si le fauresc ei singuri.
Privit cu ironie si cu mila ,
Mi-am retezat aripile, si-acum
Le-ascund cand intalnesc un om in drum.
Abia prin locuri goale si ferrite
( Caci tot mai mult din calea voastra fug )
Mai indraznesc sa mi le prind pe umeri,
Insurubandu-le cu mestesug.”



Il intrebai atunci din ce pricina
Isi parasise tara lui divina.
El nu-mi raspunse-ndata la-ntrebare,
Apoi rosti cu vocea-i ostenita:



“ Ciudata fire pamanteasca, care
Cu marginita minte e menita
Sa cugete mereu nemarginirea!
Cand credeti ca ganditi intreaga lume,
Ganditi doar gandul vostru despre lume.
Umanizati comod dumnezeirea,
Iar neamul vostru-a fost intotdeauna
Flamand de nascociri copilaresti.
Cum as putea cu vorbe pamantene
Sa povestesc despre-ntamplari ceresti?
Numai minciuni s-au spus pe seama noastra;
Dar dintre toate cea mai indrazneata
E-aceea a lui Swedenborg cand zice
Ca ingerii s-aleg tot dintre oameni.
Absurda ingamfare omeneasca!
Fiinta noastra e din alta plasma
Decat faptura voastra pamanteasca!
Imprumutam adesea chip de om,
Caci altfel n-ati putea sa ne cunoasteti
Cand va aducem vreo inalta veste;
Dar cum suntem intr-adevar la fata
Nu este dat niciunui om sa stie…
Prea multe-ntrebari. Atat doar pot sa-ti spun:
De mari porunci silit sa ma supun
Catava vreme soartei pamantene,
Mahnit m-am despartit de lumea mea,
Caci viata printre oameni pentru ingeri
Inseamna o pedeapsa foarte grea.
Aici m-au napadit aceleasi griji
Si-aceleasi spaime care va-mpresoara,
Nemernicia unui trup vremelnic
Si dureroasa timpului ocara.
Cum noi nu stim ce-nseamna vesnicie,
Abia train acuma pe pamant
Am dat de rostu-acestui gol cuvant
Pe care oamenii atat de des
Il spun in rugaciuni si-n poezie
Si care n-are niciun inteles
In faratimpul existentei noastre
Si iat-acum, cumplita umilire,
Eu, duh al tineretelor albastre,
Ma vad imbatranind in nemurire,
Si-n trupul meu simt spaima de-a fi vesnic.
Ce chin mai groaznic oare poate fi
Decat o nesfarsita-mbatranire?
Sa simti ca mori fara sa poti muri!”



Cu omeneasca-mi curiozitate
As mai fi vrut sa stiu ce mari pacate
Putuse savarsi cereasca-i fire
Pentru-o atat de cruda ispasire.
Dar, far-a zabovi mai mult cu mine,
Batranul inger scoase din cutie
Aripile, le-nsuruba in umeri,
Si-nfasurandu-se-n hlamida lui,

Porni grabit de-a dreptul pe campie,



Prin balarii, spre zarile galbui.

all the way

mai avem nevoie de cate o schimbare. poate de o zi intreaga petrecuta dezbracati in pat. o zi fara reguli, fara programe, fara nimic. o zi de leneveala dulce si bine-venita. si nu prea am inspiratie, mi-a ramas o mare parte din ea pe la el.

si de ce lucrurile care ne cresc si care sunt benefice pentru noi pot fi vazute ca si gresite de altii? ce e asa rau in a scrie un biletel pe o hartie roz tipului pe care l-ai observat pentru a doua oara in zorki? si care ti-a zambit pentru a doua oara. si de ce ma rog isi pune ''prietena'' sa te sune? ce, a fost doar o gluma! sau cel putin asta a devenit. si nu merita sa te simti prost pt ceea ce ai facut. e vorba de statistici, nu?

unii oameni te pot face sa ai ce scrie, sa vrei sa faci asta. imi place sa vad cat de usor poti sa cuceresti, am simtit-o pe propria piele. si dai dependenta, imi e dor de povestile tale si sa faci pe ironica cu mine. si uh...cum iti dai seama de anumite lucruri.

accept. nuj in ce masura e acceptare neconditionata, dar chiar accept. tot ce vine, fara asteptari prea mari, sau cel putin sper sa fie receptate asa si de cealalata parte. poti vedea cu alti ochi tot ce se intampla. si poti sa renunti la ceea ce trebuie. poti alege.



ar trebui sa incep sa ma concentrez. dar e asa de bine sa fii descentrat.

te pupili, pupi!

la la la

m-am racit si asta se simte pe toate planurile. sunt obosita si mult mai vulnerabila. sunt irascibila, sensibila, ma apuca romantismele, uh.

vreau sa ma plimb prin sibiu, sa trec podul mincinosilor. vreau sa fie seara, multe lumini peste tot si multa lume pe la terase. am trait o perioada foarte interesanta si linistita in sibiu, abia astept sa ma intorc acolo. si tu iti doresti asta, nu draga mea? lasa....vom ajunge si acolo. meritam asta.

e o perioada solicitanta. parca timpul e tot mai scurt, orele intra la apa. si nu reusesc sa fac totul, incerc sa bifez cat mai multe de pe lista, dar tot mai e mult pana la sfarsitul ei.

vreau o escapada. pur si simplu sa let go. sa fie....altceva. si sa fie biiiiiineeeeeee!

treceri, schimbari, intalniri

nu imi prea plac chestiile formale. le accept daca presupun intalniri cu oameni dragi mie. si incep astfel sa imi placa. in 6 iunie la ora 10 de dimi ne intalnim si plecam. dam chef mare, plecam toti ''la pescuit''. si va fi interesant, un ultim suflu nou inainte de sesiune. si mi-s dragi, fiecare cu fixurile lor, la cat m-au tot pasat, luat pe sus, calcat, gadilat, invartit... da, mi-s dragi.

ar trebui sa poti lua cu tine oamenii care iti lipsesc. oriunde ai merge. asa n-ai mai avea motive sa te gandesti la ei, sa le dai semne. ar fi acolo, sa te poti uita in ochii lor si sa ii faci sa zambeasca.

a aparut o schimbare in viata ei. la cat de frica ii era initial, atat de mult ii place acum. incep sa vorbesc despre ea. revin la stilul meu. si mi-e frica sa nu te dezamageasca. vreau sa fie exact asa cum il percepi, sa mai cresti inca putin, sa treci la un alt capitol. dar vreau asta numai daca iti va fi mai bine decat ti-a fost in ultimul timp. poate si din egoism, nu vreau sa te pierd. ( poate cineva sa te ia de langa mine?)

am nevoie de ironia ta, e o ironie care pentru mine nu doare, de apropo-uri si replici tintite. stii mai mult decat stiu eu de multe ori.

si iar am ajuns sa ma gandesc la un moment dat....ce caut eu aici? poti sa iubesti din toata inima ta un om, si totusi sa nu fii indragostit de acel om. spuneti-i cum vreti. camaderie, obisnuinta, haz de necaz sau pur si simplu intamplare. si nu poti gandi atat de departe precum ar vrea. si te mai irita cateodata ceea ce face, poate ceva mai des. si incepi sa observi ca are defecte, ca e pampas in anumite situatii si ca nu se poate descurca. pana acum o scoteai la capat. daaaaar....parca nu mai esti atat de motivat, parca nu mai simti ca ceea ce faci e pentru a-l creste. si il cresti pentru tine, te straduiesti sa fie cat mai bine. asta credeai atunci....acum......?

un film

cat de efemer e totul. ce faci atunci cand se termina, atunci cand cineva iese si pleaca? atunci cand il consideri pe acel cineva deasupra tuturor? proasta alegere, sa ajungi sa te caracterizeazi in raport cu o alta persoana. u're the best part of me. proasta alegere.

si vei mai putea sa te multumesti cu altcineva si altceva? sa fii fericit si sa poti zambi cu adevarat? eu nu pot. eu nu pot sa ma multumesc cu ceva mai putin. am vazut ca se poate, si atunci...de ce sa accept mai putin decat stiu ca pot primi? you can be the best of whatever you are. you can try to be. what if you fail? u'll try again, and again and again. and u will get there. one way or another.

am nevoie de o distragere. o adevarata distragere.



later: asa-i ca nu ar trebui sa te simti aiurea, sa te ascunzi? sa te rusinezi sau cine stie ce alte sentimente din familia asta? aproape totul despre nimic.
vibram. eu vibrez momentan negativ. simti, ha? tocmai de aia stai cumintel, e mai safe, ceva mai sanatos. hihi....se pare ca te risti totusi.

gelozii

de ce suntem gelosi pe oamenii din jurul nostru? ei ajung undeva unde noi nu, fac ceva ce noi nu, au ceva ce noi nu, gandesc ceva ce noi nu, primesc ceva ce noi nu, traiesc ceva ce noi nu, sau pur si simplu pentru ceea ce sunt. si e un sentiment normal, toti am trait asta la un moment dat.

de ce am simtit eu gelozie, chiar daca a fost pentru doar cateva secunde? nu ar fi pt ca nu am incredere sau pentru ca mi-as imagina cine stie ce scenarii. nu. e pur si simplu pentru ca stiu cum ma simt eu acolo. si stiu cum imi place sa adulmec. in unele locuri, pur si simplu te simti in largul tau fara sa conteze persoana, dispozitia sau alte variabile. si e seara, seara e cea care te prinde si mai tare in locul ala. si eu sunt acasa, cu lumina aprinsa, perdelele trase si un monitor luminand si mai tare.

oare scumpa mea ce face acum? sper sa nu iti para rau pentru ca ai iesit. sper sa te simti bine...desi acolo nu e neaparat un loc in care tu sa te simti in largul tau. dar poti face sa iti fie bine. sper ca asta vei si face. te poop, sa ai o noapte frumoasa!

amorsaj

sunt foarte amorsata in momentul asta. om inteligent sau poate doar o conversatie inteligenta. cat de bine e sa te puna cineva cu adevarat pe ganduri, sa te conteste sau sa incerci tu sa ii arati ca de fapt nu a luat in calcul anumiti factori. si cat de prins poti fi intr-o conversatie, cate argumente poti gasi pentru a-ti sustine punctele de vedere. oamenii astia scot atatea din tine, tocmai pentru ca tu incerci sa ajungi acolo unde te vezi cu ideea ta, sa primesti feedback si sa dai cat incape.

oameni carora nu le e frica sa impartaseasca cu tine experientele lor. pentru ca sunt doar experiente, nu e ceva in termeni de bun-rau. bun-rau sunt termeni subiectivi. si sunt oamenii aia pe care ii observi in momentul in care au intrat intr-o camera plina. pentru ca asa e, sunt oameni care merita sa fie observati no matter what. si incepi sa le intuiesti miscarile, si iti place cand te privesc in ochi desi te expui. si le place atunci cand incepi sa spui ceva important pentru tine, se prind si vor amanunte. si ma simt bine in preajma lor, stiu ca pot sa spun ceva orice subiect ar aborda. oamenii astia te pot face sa te simti mic sau din contra, te pot ajuta sa vezi cat de sus poti ajunge si chiar sa iti conturezi ideile.

orgoliul e cel fara de care in lume nu ar mai exista notiunile de bine-rau. posibil, probabil ca da sau ca nu. ideea e ca...toti am fost orgoliosi pe parcurs. ideea e ca toti ne-am dat seama ca suntem orgoliosi. si am ras impreuna de orgoliul nostru. ma critici? ba deloc! incerc doar sa inteleg de ce anume gandesti asa cum spui ca gandesti.

si e un amorsaj pe care il duci cu tine un timp mai indelungat. daca mai prinzi un om destept va sti si va profita de faptul ca tu esti deja amorsat. poate va scoate de la tine ceva ce isi dorea de mult timp sau pur si simplu vei ajunge spre alt nivel.

ziua asta mi-e compromisa, raman in atitudinea asta contemplativa si care cauta raspunsuri. haide te rog kid, profita de pe urma mea, nu ma lasa sa imi revin!

http://http://www.youtube.com/watch?v=w55Nib4uf1U

am o problema cu versurile piesei. chiar am. so...here i go.

I'd give it all up but I'm takin' back my love
I'm takin' back my love, I'm takin' back my love
I've given you too much but I'm takin' back my love
I'm takin' back my love, my love, my love, my love.

i've given you too much? da se poate sa dai prea mult cand vine vorba de true love? sau sa iei inapoi ceea ce ai dat, asa...macar o parte ca sa nu primeasca celalalt asa mult. e o tampenie. cand chiar vorbim de love, dai. pt ca asta e normal, sa dai si sa nu te tot gandesti ca oare...ii dau prea mult...oare ar trebui sa maresc doza? nu, nici prin gand nu-ti trece. ce sa faci? intr-o relatie intotdeauna va fi cineva care da mai mult si altcineva care primeste mai mult. dar nu asta e important, oricum ai face asta se va intampla. si cum poti tu sa cantaresti cat inseamna prea mult, prea putin sau destul? cantaresti in priviri, sau in sarutari, sau in imbratisari, in mangaieri, in ore de apropiere, in zambete, in lacrimi de bucurie, in obiecte, in strigate, in telefoane sau sms-uri, in timp acordat? cum faci? asa....ca sa stiu si eu care e etalonul de masura. exista unul? si atunci...asa ne place sa spunem asta -l-am iubit prea mult-. da, ne ridica, noi suntem aia care au dat si nu au primit la fel de mult. dar hai sa fim seriosi! roata e perfect rotunda. si se invarte, va ajunge intr-o forma sau alta si impotriva acelei persoane. si atunci satisfactie din partea noastra, hihi, a primit exact ce mi-a dat mie! nici asta nu e ok. pentru ca roata aia ramane perfect rotunda si dupa asta. si nu se stie niciodata cat se va mai invarti si in zona cui se va opri. si totusi, e asa mishto sa poti sa doresti numai binele unor persoane care te-au ranit. atunci demonstrezi cu adevarat ca ai invatat ceva si ca ai trecut peste unele incercari. asta te poate elibera!

later edit: am fost corectata. si mai exact la ''I've given you too much'', care se refera la lucruri materiale si nu cum am interpretat eu, la giving too much love. da, poate ca ai dreptate. si dreptatea ta pe mine ma trimite la pietro gralla, iti las totul si plec. :*

sa vrem altceva

am perioade in care pur si simplu nu mai pot sa fac toate lucrurile astea. si vreau altceva, vreau sa am timp sa plec de langa mine si sa ma caut in alta parte. si ma gasesc, asta daca reusesc sa plec. si e atat de altceva. si se intampla de multe ori atunci cand ai foarte multe pe lista. deja sunteti amandoua in starea asta, eu inca ma chinui sa mai plutesc inca putin. nu e momentul, vreau sa treaca perioada asta. si vreau sa plec, mi-e dor de mare, mi-e dor de locul lui, de locul meu. sa ma uit la cer de pe o patura moale...sau un covor...

mi-e dor sa fiu bronzata si sa mananc multa inghetata. mi-e dor sa iubesc, asa cum puteam acu ceva timp. cu fluturasi, cu certitudini si cu nerabdare. si sa ma topesc incet la o privire fixa, respiratia lui sa ma ameteasca...un zambet sa il invite mai aproape, mai aproape.

ma simt bine in locuri noi, unde ma pot comporta asa cum simt, unde am sanse mari sa cunosc persoane interesante. imi place sa imi placa anumiti oameni. imi place atunci cand si ei ma plac pe mine. imi plac fragutele si alunele. mi-e dor de ele...mi-e dor sa le caut si sa le gasesc.

reactiile autentice...cum sa nu iubesti un om autentic? un om care nu se da inapoi pentru ca cineva il vede si poate il va critica pentru un comportament. prieteni vechi, prieteni care te vor ajuta si se vor bucura sa te vada chiar daca in ultima luna, an nu i-ai mai cautat. si va fi bine, veti vorbi ca si cum sunteti cele mai apropiate persoane. urasc momentul in care, nu mai poti, nu mai ai ce sa vorbesti cu anumite persoane. doare, e momentul in care iti dai seama ca ati ales total diferit si ca...va pleca de langa tine. si nu-l poti tine acolo...oricat de mult ai vrea, oricat de mult te-a prins acel om...nu poti.

cat de superb e sa vezi cerul plin de nori cum se....curata. devine albastru, un colaj de nuante de albastru si nori albi, pufosi.

imi place sa ma implic in multe, pentru ca am sansa sa realizez la fel de multe. e placut sa vezi ca cineva apreciaza munca ta. desi, da...ai dreptate, tu iti cunosti valoarea, stii foarte bine ce poti face si ce nu. dar suntem fiinte sociale, avem nevoie de feedback si uh....cat de albastru e. cat de placut. imi place sa simt dimineata cum soarele ma incalzeste, imi place sa nu ma trezesc singura si sa mai stau inca o jumatate de zi in pat, alintata...

cat de albastru e!

inafara

poti trai ceva care pe moment pare atat de bine, de corect si de normal. si iti place, si te lasi cu tot ce insemni tu in bratele altei persoane. si primesti feedback. si experimentati. si va incercati limitele, aflati lucruri noi despre celalalt si e ceva sincer. si il ironizez, se supara si imi spune ca il intimidez. si e obosit, tu esti obosita. si te bucuri pentru momentul ala, oricat de scurt ar fi. nu-mi plac diminetile in care toate astea dispar sau se diminueaza. nu-mi place sa nu mai stiu sigur ce se intampla, sa nu imi arate ca da, e tot asa, e bine. am observat ca am nevoie de multa atentie din partea persoanelor apropiate mie...ofer multa atentie acestor persoane. si imi place sa fiu tratata cu atentie, se poate si altfel?
nu imi place sa ma prefac. vreau sa pot spune liber ceea ce gandesc sau simt la un moment dat. vreau sa pot sa ma comport asa cum simt. pentru ca asa sunt eu, spun si fac atunci cand simt ceva. si e o minciuna, si e o sarada, si nu imi face placere. dar o pot face, am vazut ca pot asta...desi nu imi place.
vulnerabilitatea nu e buna in relatii, de orice fel ar fi ele. te face sa te gandesti, sa analizezi, sa iti fie dor de alte perioade sau persoane. si intr-un fundal de vulnerabilitate, poti chiar sa vrei sa te intorci acolo. am vazut asta azi, mi-a spus pe fata asta, stiu ca nu a trecut peste... si imi pare bine pentru ea, a trait anumite experiente. nu stiu insa in ce masura starea ei ma afecteaza pe mine. va putea sa isi recapete locul ala? de fapt, care e locul meu in toata povestea asta? sunt acolo pentru ca ma vrea sau pentru ca...nu are nimic de pierdut? si ma simt bine, imi place sa fiu acolo. e altceva si ma atrage. poate ca am o oarecare importanta. de multe ori imi da de inteles asta. si totusi, chiar asa sa fie? e atat de usor sa te bucuri acum de ceva, si atat de greu atunci cand incepi sa te gandesti....oare maine va fi la fel?

dear, multumesc...mi-a placut. nu vreau sa strig. si eu m-as fi gandit exact la fel, as fi fost curioasa. si da...

fronturi

e destul de greu sa joci pe doua fronturi! oare lumea cum reuseste? culmea, pana acum puteam sa ma fac nevazuta o zi, chiar si doua. dar azi, nu mai pot. acu cand incep si eu sa invart lumea imi acorda mai multa atentie? de ce oare? se simte, ha? poate ca totusi da. refuza sa imi raspunda la telefon, refuza sa imi raspunda la mesaje. dar are timp, la fel cum si eu am motiv, am poveste pusa la punct. si maine oricum va pleca. maine voi ramane iar eu si cu mine. sper sa plece cu zambetul pe buze. sper sa pot fi simpatica maine, am sa incerc oricum.
si mi-e inima grea. si e o senzatie neplacuta. si sper ca totul se va rezolva cat mai bine posibil, ca eu voi fi putin mai atenta pe toate planurile. e vina mea. e numai vina mea. dar nici nu vreau sa imi asum responsabilitatea. pentru ca risc, si nu vreau sa pierd.

later edit: cata putere poti avea asupra unui om care te iubeste. dar mai e si o problema...uneori atunci cand incepi sa exerciti puterea, o pierzi.

in parc

cursuri care nu se tin= banca in parc. in jur lumea doarme. le dai putere oamenilor care te observa cand dormi, visezi si care poate iti asculta respiratia atunci cand tu esti intr-o alta lume. eu adorm dupa el, eu ii simt miscarile atunci cand viseaza, eu ii masor ritmul respiratiei. si nu imi place, eu nu dorm. ma las privita atunci cand dorm, el nu stie asta. kid, will you hold me when i sleep? nu stiu sigur ce vreau, dar stiu clar ce nu vreau: un om care adoarme intotdeauna inaintea mea, care ma lasa in lumea asta si trece dincolo fara mine.
muzica in casti, doi porumbei de observat. si totusi...ma uit in directia din care tu ai venit in ultimele doua zile, stau pe banca pe care stateam noi amandoi, simt tramvaiele si te astept. si stiu ca nu vei veni, chiar eu ti-am spus ca azi nu, dar asta nu inseamna ca nu te astept, ca nu vreau sa ma surpinzi. hey kid, do wishes count at all?
inca un tramvai. lumea e linistita si se relaxeaza. ei nu stiu nimic.
azi ea m-a intrebat cum de sunt atat de caring... ca pana acum eram mai reticenta. de ce nu te intreaba pe tine? tu esti schimbarea mea. ador felul in care ma strangi in brate atunci cand ma arunc spre gatul tau. iti place si ma aduci mai aproape. si stiu ce sunt, imi dai certitudinea, imi areti ca nu iti sunt indiferenta si ca exist in lumea ta.
oare la ce te gandesti acum? ai vrea sa iesi si sa ma intalnesti? oare cum ma vezi tu, cum vezi toata pseudorelatia asta? mi-ai spus ca nu te simti comfortabil, ca nu vrei sa il cunosti. de ce? sa fie pentru ca nu ti-ar placea sa ma vezi langa el? oare te-am prins? poate asta vreau, i just try to matter, vreau sa ai si tu ceva de pierdut. sa nu fii sigur pe mine, sa nu incetezi sa ma surprinzi (placut!!!!!!!!). stiu ca e ceva in tine. can you do this for me?
si totusi cat vei fi dispus sa dai din tine? sa dai pentru ceea ce azi, aici si acum, sa nu gandesti in termeni de reguli si doar sa enjoy the ride? pentru mine ar fi ceva nou, vreau asta. un om e facut din toate experientele prin care a trecut, cu cat sunt mai multe cu atat esti mai mare ca om. fara termeni precum bun/rau. de ce ar fi ceva rau intr-o experienta care te ridica? viciati de societatea in care traim? avem cuvinte pe care foarte putini le inteleg si chiar si mai putini stiu sa le foloseasca corect. niciodata, intotdeauna, regula, bine, rau. with the moonlight to guide you, feel the joy in life.
esti mai mult decat pari, altfel de ce reactionez asa? on a day like today, the whole world could change. u believe that too, don't you?
nu vreau o marioneta, ma am pe mine si e de ajuns. vreau o persoana puternica dar care sa stie cand sa ma lase sa preiau controlul. vreau pasiune, un om care sa stie ce ii place si sa aiba viziune. vreau sa stiu incotro vrea sa se indrepte. vreau asta pentru mine, vreau sa fiu sigura si sa nu ma las, orice-ar fi. vreau sa stiu unde vreau sa ajung. chiar daca drumul e foarte important... ai nevoie de o destinatie, sa poti recunoaste momentul in care ai ajuns. vreau ca totul sa fie mai colorat incepand de azi, la fel ca si papadiile pe care le-ai observat.
vreau un pachet mare mare de creioane colorate care pot scrie pe orice. vreau sa prinzi in mine ceea ce majoritatea nu vede, asta e esenta oricarei arte. si m-am simtit bine, aici, fara tine.
gata. plec. spre o lume mai reala, spre un univers nemarginit :*