o poza

nu ma satur sa ma tot uit la poza asta. cat de senini suntem amandoi. cat de frumos sta in spatele meu cu o mana pe umarul meu, cat de bine ma simteam atunci si cat de bine ma simt acum cand il vad.

incep sa scap lucruri, cu mine la cumparaturi de haine se lasa cu o groaza de umerase cazute, sunt foarte prost coordonata. si nu eram chiar asa. dar imi place pentru ca stiu ca e vina lui. ma simt altfel decat in ultima perioada. nu mai stiu ce sa fac, de multe ori renunt sa ma tot controlez. uite ca m-am trezit si in fata a ceva nou... vreau sa cred ca inca mai am puterea sa controlez ce mi se intampla...desi simt cum putin cate putin...totul vine de la sine.

am crezut de mai multe ori pana acu ca am ajuns sa iubesc. si de fiecare data n-a fost chiar asa. din motive si motive. acum...acum habar n-am.

e ciudat cum in 3 ani de zile nu m-am vazut locuind in acelasi loc cu el. nu simteam nevoia de o apropiere atat de mare. e ciudat cat de usor mi-a fost sa spun ca sarbatorile de craciun se petrec in familie si sa raman doar eu in cluj. e ciudat cat de usor imi era sa tot trag de timp uneori. si mai ciudat e ca nu mi-am dat seama de toate astea atunci. atunci parea doar normal. chiar si atunci cand a inceput sa nu mai fie bine, mie imi parea normal. si credeam. de multe ori am crezut ca il iubesc. lucrurile se mai si schimba!

oarecum stiu ca asta va fi o experienta f importanta pentru mine. e atat de incarcata cu de toate. si nu mai sper nimic. vreau doar sa ne fie bine, la amandoi. poate in timp voi reincepe sa sper.