si ne-a prins ploaia pe afara. si ne-a udat, doar nu purtam umbrele cand e nevoie de ele. si am ajuns acasa. mi-a cerut uscatorul. si am asteptat. am asteptat. candva nu trebuia sa astept, eu eram prima care folosea orice, el era cel care astepta. astepta zambindu-mi. atunci cand nu astepta, eu eram cea care astepta cu zambetul pe buze. dar acu nu, acu ma gandeam...uite...isi vede de treaba lui si nici nu ma observa. eram amandoi egoisti. candva eram amandoi opusul.

si de la un moment dat...parca nici iarba nu e la fel de verde. oricat incerci sa o vezi, nu mai straluceste de curatenie, nu mai sunt picaturi de roua. e doar iarba in perioada toamnei...ingalbenita si fara pofta de viata. devine fan.

dar ce conteaza? se poate si asa. si ne pierdem timpul, si suntem suparati, si facem pe victima, dar nu lasam sa se vada nimic. nu, ne mintim frumos si parca e mai bine. ascultam niste metale si ne trece. sau nu ne trece, dar parca nu ne mai pasa asa de mult. si ce poti face? poate o perfuzie cu sange proaspat. poate o experienta foarte nasoala, sau oare opusul? sa nu fie nimic? sa lasi totul balta, sa lasi sa treaca de la sine? sa nu mai gandesti, sa nu-ti mai pese, sa iti schimbi normele sau pur si simplu sa pleci?



closer, right my dear? si totusi care personaj?

si sunt atat de departe, cu atatea planuri si termene limite.

haide sa ne plimbam prin ploaie. haide, iti place. haide, luam playerul cu noi. si ascultam muzica in ploaie, si asta iti place. si te misti incet, lasi picaturile de apa sa se prelinga pe tot corpul. si simti cat de reci sunt. simti cum iti ating alunita din spatele gatului. si te gandesti la el, la cat de mult l-ai vrea acolo. sa te observe. sa zambeasca si sa inteleaga. si sa poti plange. de bucurie.
sa poti doar sa...let go!